marți, 28 ianuarie 2014

davis


© the walking dead #120 2014 image comics, kirkman, rathburn, adlard, gaudiano

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

doamne isuse hristoase,


în seria veche doom
lansatorul de rachete scoate proiectil
care la prima vedere aduce a glob incandescent,
perfect sferic, cu miez gălbui
şi extremităţi roşii
semn că se ţine cumva bine în frîu
compoziţia.

dar nu e aşa: dacă ţii pe shift
adică fugă şi fugi chiar în timp ce tragi
şi faci şi un fel de cotire în lături
şi te întorci puţin spre globul care acum merge
la paralel cu tine,
ai să vezi că nu mai e glob,
e rachetă lunguiaţă
şi ce se vedea iniţial
era partea din spate,
turbina care dă propulsie
şi partea din faţă e de fapt gîndită aerodinamic
ca să zboare bine după duşman.

aveam anumite faze mai demult
cînd stăteam în pat şi mă uitam pe fereastră
şi îmi imaginam, cuprins, probabil, de o calmă însingurare
cum o legiune de soldaţi din doom
levitează ficşi & invizibili undeva între dealuri şi nori
şi trag salve de astfel de rachete
înspre blocul unde locuiesc.

apoi mă gîndeam
la cum ar fi reacţionat ceilalţi din bloc
la vederea primejdiei care se apropie,
mai bine spus – ar fi considerat ei fenomenul
primejdie primejdie sau minune care bucură ochiul
şi care poate aduce şi lucruri bune? avînd în vedere
că lucrurile care vin cu viteză
îs pline de culori frumoase
şi lumini şi animaţie pulsatilă.

aşa se termina gîndul,
adică nici măcar nu puneam problema
că trebuie să salvez pe oameni
de la masacrul sf.

scenariul mi-ar fi permis foarte lejer
să mă pun într-un rol gen h caulfield
care are grijă ca cei mai neatenţi
să nu păţească accident
în timp ce îşi văd de treburi şi distracţii.

şi deci eu doar asistam la desfăşurare
neuitînd nicio clipă că sunt copil bun
şi şi acum sunt copil bun
şi totul e animaţie pulsatilă.

vineri, 17 ianuarie 2014

jackson


crossed - wish you were here vol.3 #24, simon spurrier, fernando melek @avatar press

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

shiny side down



cerule portocaliu
brăzdat la 7 jumate dimineaţa
de fuioare lungi de nori
care se întîlnesc în mai multe x-uri
încît fac un fel de gărduleţ de protejare
deasupra la oraş,
dacă vin la tine unde tu faci minunea asta
mai o văd eu la fel cum e ea de jos
de pe stradă
sau se face de necuprins
în proporţiile ei grosolane?

mai departe: păsăruică
pe care am vrut să te pun în film –
adică la o vreme eram cîţiva prieteni mai uniţi
la care ne plăceau mult filmele şi am spus
hai să facem un film
am făcut şi afiş
şi a răsărit o idee după jeepers creepers
despre cum pe terenurile arabile de lîngă codlea
încep să aibe loc crime urîte
care sunt introduse la începutul filmului
printr-o scenă în care un puşcăriaş
evadează de la penitenciar şi fuge fericit pe cîmp
unde o forţă nevăzută îl termină foarte violent
pe întuneric.

a doua zi sunt trimişi pe aceste terenuri
cîţiva tineri ca să le păzească de hoţii de cartofi
(nu ştiau nimic încă de prezenţa malefică)
şi deşi voiam ca filmul să fie abordat f minimal
adică să fie constant în stil de filmare şi în prezentarea genului
şi anume acţiune cu elemente horror
ştiu că am ţinut mult la un cadru mai arthouse aşa
care avea să aibe loc chiar cănd tinerii sosesc cu maşina
care încă rulează pe şosea
şi atunci cînd dă să tragă pe dreapta,
unde e şi cîmpul posedat,
camera de filmat care filmează din faţă botul maşinii
se mişcă nu la dreapta, după maşină, ci la stînga
spre un alt cîmp pustiu
moment în care se ia şi sunetul de motor de maşină
şi încetează şi rîsetele şi vorbăraia dinăuntru
şi se mai aude doar un vînticel
de izolare şi pace prevestitor
şi totodată o păsăruică intră în imagine
şi se apropie, în slow motion,
cu pieptul de obiectiv
avînd aripile larg desfăcute
şi croncăne o dată, simbolic
după care se duce, fără slow motion
deasupra celuilalt cîmp, profilată frumos pe cerul albastru,
mă rog, un fel de simbolism cu o puternică doză de kitch vizual
care ne-ar arăta nouă, spectatorilor
că păsăruica, animal inocent şi iubit de dumnezeu
se duce în zona bună, nu ca tinerii, care s-ar înţelege
că vor sfîrşi rău în zona ailaltă, rea.

în fine, păsăruică
care normal că n-ai cum să fii tot aia din film
dar la fel văd că faci tu, că te văd de pe scaun
şi deşi geamu te opreşte din a veni mai aproape de mine
tu tot graţie şi traseu bine definit ai –
m-ai lăsa să-ţi fac şi ţie aşa?
să mai încerc să te bag în film adică
acuma cînd e clar că nu mai am sufletul cum îl aveam mai demult
şi de lucrurile de care mă bucuram pînă la vibraţie
acuma parcă mă feresc
de frică să nu-mi dea fericire
cu care pe bune că n-aş şti ce să fac.