vineri, 29 iulie 2011

3 puncte ok cu gonzo

1. după ce te ştergi de transpiraţie cu prosopul tipului
care s-a şters înaintea ta (în unele cercuri i se zice gonzo şi
sparge faianţa bine bine
de tot) zici
e perfect ok e aşa cum trebuie
să fie de fapt n-ar fi ok dacă ai ieşi chiar atunci din baia mică fără
ferestre plină
de praf moloz sânge dacă ai pune mâna pe pieptul
ud te-ai uita la ea şi gonzo
săracul bietul gonzo ar zice
să se şteargă odată transpiraţia
mea e ok e mişto n-are
absolut nimic oare de ce nu se şterge aş vrea
să se şteargă tare mult aş vrea dar
uite ezită aiurea curg apele pe el şi nu face nimic se uită
cu coada ochiului la prosopul de pe uşa albă şi
nu-i place ce vede
nu

2. în fine iei sacii cu gresie spartă cu nisip unele bucăţi te-au
tăiat destul de grav pe picior altele nu oricum nu observi mama zice
ăsta e prea greu pentru tine lasă-l şi pe gonzo să te ajute şi tu zici
nu de parcă asta te-ar face cumva mai bărbat dar
vezi tu nu te face de la tine
până la tomberoanele din spatele şcolii e puţin două minute maxim şi totuşi
atâta lume pe stradă atâta lumină e
vară ce te aşteptai te aşteptai (ia zi) să
te prindă o televiziune un post cultural ceva să
te ia la întrebări ca din oală să zică ăsta e v drăgoi poetul adică
ştiţi voi tipul ăla fixist care umblă cu aceiaşi şlapi de 5 ani şi face
pe hamalul pentru o porţie de sănătate da ar fi ok să-l luăm noi să-l creştem
noi băiatul ăsta poate multe pe bune că poate are
potenţial dar n-o să fie aşa o să
faci treaba asta cât oi trăi du-te-n pula
mea de prost

3. mă rog ajungi înapoi şi cumva simţi că maică-ta ar
putea avea o aventură cu omul ăsta şi de ce n-ar putea adică
bătrânu doarme a venit beat din schimbu trei şi nu
asta n-o să te afecteze pe viitor zici doar aşa gonzo e băiat
de treabă e tânăr e ok mi-a cerut să stau cu el cât
dă cu dalta dar mai mult stă cu mama de fapt
mama stă cu el îi spune nonstop despre rude rele şi despre bani şi despre pământul
pe care încercăm să-l vindem de hă hăă dar degeaba că
au scăzut preţurile şi zona nu e aşa ok e
cum să-ţi zic eu gonzo dragă
e chiar lângă benzinărie în spatele unei foste fabrici de lapte şi nu-i aşa gonzo
nu-i aşa că uneori
doar uneori dacă bei lapte îţi
dă sângele?

miercuri, 6 iulie 2011