O cantina în Laredito - Camarad ucis

"În Laredito s-a lăsat deja înserarea. Liliecii îşi iau zborul din cuiburile lor din tribunal şi turn şi se rotesc deasupra aşezării. Aerul e încărcat de mirosul de cărbune ars. Copii şi câini stau ghemuiţi lîngă pridvoarele de pământ şi cocoşi sălbatici bat din aripi şi se aciuează pe crengile pomilor. Umblă pe jos, aceşti tovarăşi de arme, pe lângă un zid golaş din chirpici. Dinspre piaţă se aude slab muzică de orchestră. Trec pe stradă pe lângă un car cu apă şi trec pe lângă o spărtură în zid unde la lumina unui foc slab de forjă un bătrân bate metalul în forme. Trec pe lângă o casă unde stă în prag o fată tânără a cărei frumuseţe e una cu florile din jur.

Cum se sfârşesc poveştile astea. În confuzie, blesteme şi sânge. Şi-au văzut de băuturile lor şi vântul sufla peste străzi, stelele de pe cer scăpătau către apus şi tinerii ăştia s-au luat la harţă cu alţii, s-au spus vorbe care n-au mai putut fi îndreptate şi în zori băiatul şi al doilea caporal au îngenuncheat la căpătâiul băiatului din Missouri căruia îi zicea Earl şi l-au strigat pe nume, dar el n-a mai răspuns."

Cormac McCarthy - Meridianul Sângelui.

ce s-a întîmplat

© "Batman: Whatever Happened to the Caped Crusader?"
Neil Gaiman, Andy Kubert, Scott Williams @DC Comics, 2009

momentul de groază

"Ca să continui mă gîndesc, prin asociaţie, cum se dislocă dinăuntru un cuvînt repetat. Copil, mergînd pe străzi, citeam firmele prăvăliilor şi le spuneam în gînd. Treptat, cuvîntul nu mai însemna nimic. Există o explicaţie liniştitoare, e fenomenul de redundanţă, însă, copil, eram speriat de nimicul care creştea în interior. În mine, mai mult decît în cuvinte.

Stăm toţi trei şi privim în soare. Puse la un loc, una sub alta, frazele fac, făceau, un poem în sensul vechi al cuvîntului. Există în ele un fel de lirism. În aceasta, lirismul pluralului. Stăm toţi trei, deci sîntem împreună, şi privim în soare, adică nu soarele îl privim dar este soare unde stăm. Sîntem împreună, e bine, ca o pauză a vieţii, uităm că trăim. Acestea sînt zilele intense, de altfel mi-o şi amintesc, a fost o zi minunată, am mers în munţi multe ore, cînd stam în soare eram la capăt, frînţi, simţeam oboseala în fiecare centimetru din noi. Viaţă intensă este atunci cînd faci o pauză în viaţă. Bineînţeles, exagerez, nu-i deloc aşa, sau nu pentru mulţi.

Tu cureţi cartofi în iarba din curte, surîzi. Aici strică poezia cuvîntul cureţi, aspru, ca o răzătoare pe care ţi-ai trece mîna şi ţi-ar sfîrteca-o fără să curgă sînge. Momentul de groază cînd, după ce ţi-ai făcut o tăietură adîncă, locul despicat e livid, sîngele încă n-a ţîşnit."

Livius Ciocârlie - Clopotul Scufundat

witchfinder general

cine ţi-a cerut foc pt ca să-şi aprindă ţigară

şi n-ai de unde să dai că nu fumezi

cine opreşte maşina şi te întreabă unde e strada sau hotelul cutare

şi şi atunci cînd nu ştii tu tot vrei să ajuţi

şi arăţi cu mîna

şi nu e bine –

rămîne frica de repercusiuni

pt că n-ai fost pe fază

la micile frumoasele nevoi.

sunt vlad drăgoi. toamna 2014

am văzut witchfinder general din 68

făcut de michael reeves cu vincent price

şi ian ogilvy, un prieten vechi.

mie mi-a plăcut şi imediat i-am spus

şi prietenului meu andrei pintea de la cluj să-l vadă

și apoi mai tîrziu m-am dus şi eu la cluj

şi cînd a venit vorba de film, că el chiar e băiat bun

şi consecvent deci l-a văzut şi el,

mie mi s-a părut cumva că da, deşi se vedea clar că ne-a plăcut la amîndoi,

încercam în acelaşi timp să argumentăm şi de ce

şi eu ştiu că îmi făcusem o teorie înainte

care acum nu mai era

sau rămăseseră frînturi incoerente

şi la andrei pun pariu că era la fel

numai că atîta ne-a rămas atunci:

o vădită emoţie faţă de produs

dublată de anxietatea de a împărtăşi cum trebuie

ceva frumos cu aproapele

umbrită în final de senzaţia

că efectiv pierzi timpu

tot bîjbîind aşa după profunzimea descrierii.

şi ce vreau să zic andrei,

şi de fapt zic pt toată lumea –

te rog eu să nu mai lăsăm tentativa oricum slabei articulări

să ne fută viziunea prezentului

care el e acuma

şi uite ce vibrant:

imediat la stînga

doi şi-au adus puiul de labrador

care e atracţia serii în bar;

încearcă duios să se urce pe băncuţă

stă la mîngîiat

încît toţi vrem unul.

mai e o chelneriţă frumoasă

care ne dă indicaţii despre unde e alt bar

şi care după ce termină face

că se înţelege ce-am zis? de obicei

nu dau indicaţii cum trebuie

şi noi i-am zîmbit şi i-am zis

te descurci perfect

la care ea s-a umplut de o mare bucurie.

şi andrei dacă te întorci

mai e fix la masa de lîngă geam

o femeie care era şi ieri seară

şi lîngă care chiar am stat

şi n-a fost nu ştiu cît de productiv contactul

că la un mom dat începuse să ţipe

de la un banc probabil

iar asta nu mi-a plăcut

dar chiar şi aşa, de cîteva ori

tot am schimbat încuviinţări şi aprobări murmurate

ori asta ce e dacă nu comuniune

şi ventilatorul de deasupra mesei

care tocmai s-a dereglat

şi umple de zgomot tot localul –

ce să fie și el altceva

decît minunea de a ne putea întoarce instant capetele înţepenite

la semnalul primului stimul clandestin

atunci cînd sufletele noastre

împovărate au ajuns

de la atîtea cuvinte.

on the matter of fiction

Über #12, Kieron Gillen, Canaan White, Gabriel Andrade, Daniel Gete @Avatar Press, 2014

shang tsung

e cervicala

zona pe care daca pui duşu cald

şi nu dat tare
şi îl ţii asa

ce bine e...

că parcă te faci balon care se umple cu căldură

şi cu sentimente dintre cele mai frumoase.

găsit centrii disperării

au reînviat

e minunat

ba nu e. ai mîncat?

pe la sfîrşitul lunii se întîmplă să rămîn fără bani
chiar şi aşa cu ultimii îmi iau de mîncare
încît pe urmă nu mai am deloc
ca să ies de ex cu fata deosebit de frumoasă
dar am mîncat
şi ţie îţi zic

că n-am mîncat -

tu chiar eşti ok în suflet să ţi-l ştii cu stomacul gol
pe băiat?

neliniştea mă-nvaţă:

jur că explodez la faţă

de la palma luată peste glugă

însă mă îndepărtez fără ca să dau şi eu

şi abia cînd îl văd că revine pe băiat

cu bucata de lemn în mînă

eu am amărîtă de şipcă

cu care nici atunci nu dau

că mi se vrea totuşi răul.

mai vreau foarte mult să mi se îngăduie
să spun că dacă s-ar deregla fibra dimensională
şi aş ajunge să stau la bere eu cu mine
la început ar fi, cred, bine
pe urmă aş realiza
cu cea mai urîtă frică
că mi se vrea totuşi răul.

în legătură cu o muscă

"Iată cum au luat naştere versurile de care-am pomenit. Mă întorsesem acasă noaptea tîrziu şi, în loc să mă culc, am intrat în birou şi-am aprins lampa. Şi de îndată ce-am făcut lumină, a început să mă chinuiască o muscă. Am izbutit s-o lovesc, dar uşor, să nu mă murdăresc. Am uitat de ea, dar am revăzut-o în mijlocul mesei în timp ce-şi revenea încetul cu încetul. Era sigură de ea, dreaptă şi părea mai înaltă ca înainte, fiindcă unul din picioruşe îi fusese anchilozat şi nu se mai putea îndoi. Cu cele două picioruşe din spate îşi netezea cu stăruinţă aripile. Încercă să se mişte, dar se răsturnă pe spate. Se ridică şi reîncepu, încăpăţînată, stăruitoarea ei ocupaţie.

                Am scris atunci versurile acelea, surprins de-a fi descoperit că micul organism al muştei, chinuit de durere, acţiona sub impulsul a două erori: în primul rînd, încăpăţînarea de a-şi netezi aripile, care nu erau rănite, arăta că insecta nu ştia de unde-i vine durerea; apoi, asiduitatea efortului demonstra că în mintea ei puţintică exista credinţa nestrămutată că sănătatea e un bun al tuturora şi că trebuie neapărat să se întoarcă atunci cînd ne-a părăsit. Erau erori care i se pot ierta cu uşurinţă unei insecte care nu vieţuieşte decît un singur anotimp şi nu are răgaz pentru experienţe."

Italo Svevo - Conştiinţa lui Zeno