Metode 2

mă duc în china după tine
ce băiat ești dacă îți pun mîna la pantaloni mă lași faci urît
n-am treabă cu tine la prima uitătură mai în altă parte
îți bag și un creion în cur și-mi pare foarte rău
în america mi se dă foc undeva
pe niște străzi în timp ce privesc în sus
la niște blocuri frumoase mă doare și mă fac frigăruie
de ce/ți aduce aminte asta
zici uite tabloul acela făcut de un artist mare
mă piș pe el tot tu te superi
îmi place și mie sub un copac și nici așa nu pot să adorm cum trebuie
că imediat visez cum deraiază tot
cînd îți zic să mă ții bine înseamnă că vreau să te trag în jos cu mine
dai te rog niște bani nu fac nimica cu ei și ți-i dau înapoi
super repede îți dau și o mașinuță că știu că am rămas dator
de la un pariu și tu o dai mai departe la primul țigan
care trece prin fața scării și mai zici că ești pocăit mai bine
mureai cînd te-am strîns atunci un pic de gît cu fularul în scară
și te-ai tăvălit pe jos țipînd după aer a venit și maică-ta
i-am zis ce o mai fi cu bicicletele alea care vi s-au furat
pe una am recuperat-o i s-a dus puțin vopseaua de pe cadru
pe cealaltă nu îl mai văd din cînd în cînd pe flăcău
pedalînd în capătul îngust al străzii are o pereche
de pantaloni albaștri de trening cu dungi albe ține mîinile
drepte și strînse bine pe ghidon e ca atunci cînd privesc
un tramvai care ia o curbă imposibil de strînsă undeva pe industriilor
și nu înțeleg cum face și altceva nu am
și eu mă tot uit la el și-mi place.

***
ce să facă și omu la casa lui pune un afiș pe care scrie
aici nu se servesc peturi de bere sucuri încît eu mă duc înăuntru
și zic destul de tare că n-am niciunul și că să mă lași în pace
că îs așa obosit că mie rău și sunt atîtea lucruri rele
odată ai ținut în mînă felia de pîine cu ceva pe ea
și nu mi-a plăcut deloc cum ai ținut-o parcă era o lespede
pusă în batjocură pe două bețe unul subțire unul putred mă întreb
așa e și sufletul meu pe lume ai mai zis și turcia
de mi-a venit să vomit așa cum zici george
îmi vine să tot arunc pături peste pături
grele și prăfuite de catifea movalie
peste același grup de oameni de care știu că mereu
o să-mi fie mare frică.

***

dau comandă de un tetris din acela vechi de plastic
îl iau un pic să mă joc apoi nu-mi mai trebuie așa fac rost
și de un jaf de casetofon și bag o casetă cu madonna
și după o țîră de ascultare chiar n-am ce face
ne luăm și la bătaie pe stradă și tot eu dau cu capul de asfalt
mă numesc paul și la un carnaval m-am costumat în domnișoară
eu în cosmonaut eu în zorro și eu în turc cu gura acoperită
și cu din ăla rotund de cîrpe în cap
în timp ce eu am fost bine alții au dus-o mai rău ba chiar
unii au murit dar ce să fac merg înainte că viața e frumoasă.

***

faza aia cu extinctorul în gura ăluia în nasul lui
de o grămadă de ori o știi da
nu mi-a plăcut adică mi-o fi plăcut atunci dar acum mă duc
și eu înspre alte locuri
nici ca monica care odată a făcut ochii mari de broască
și a zis nu faci rost de niște filme cu isus
nici ca mine odată una mi-a dat cu o piatră în spatele capului
că am acum probleme toată viața mea
atunci ca cine e unul ferdinand zis și freddy handicapatul
care zicea două lucruri zicea hai salut și cîte bude am spălat
eu în irlanda în 2007 atîtea suflete de copii sărmani și negri
și-au găsit în sfîrșit liniștea în timpul unui somn
venit neobișnuit de lin sub cerul senin și încă cald
de început de octombrie.

Braided Creek (Ted Kooser & Jim Harrison)

Republicanii sunt de părere că peste tot în lume

oamenii de culoare se distrează mai mult

decît o fac ei. În mare parte e adevărat.

Toată lumea a crezut că urma să mor

cînd aveam douăzeci, treizeci, patruzeci, cincizeci.

N-o pot duce aşa la nesfîrşit.

Vîslesc de-a lungul lacului

în timp ce toate libelulele şi-o trag.

Încetaţi. E duminică.

Odată, într-o primăvară pe cînd eram foarte săraci

m-am dus la rîu şi am prins

un păstrăv mare. Ziua aceea

ne-a schimbat vieţile: mîncam, beam, cîntam, dansam.

Un cîntec vechi din tinereţea mea:

„O să trăiesc, trăiesc, trăiesc,

pînă cînd o să mor”. Poate că totuşi nu.

Cu ce comori şi minunăţii aş fi răsplătit dacă

aş da în vileag locul sufletului omenesc? Cum zicea şi Nixon,

Ştiu cum să cîştig războiul dar n-o să spun.

De fiecare dată cînd ies afară, întreaga lume

e diferită. Asta mi s-a întîmplat

toată viaţa.

Atunci cînd mi-am găsit urmele în zăpadă

le-am urmat, crezînd că m-ar putea ajuta

să ajung înapoi de unde venisem. Dar au cotit brusc

în direcţia greşită, şi au rămas aşa.

Nimic de făcut.

Nicăieri de mers.

Molia s-a înecat

în paharul cu whisky.

Raiul pe pămînt.

Cuib de şoareci din vîrful cizmei mele,

atît de mult am lipsit?

De ce mă port atît de rău?

De-aia. E încă

un răspuns bun.

Timp de trei luni am fost paralizat

de la brîu în sus. Picioarele nu mă ascultau.

Toate păsările au devenit maronii. Am căzut

dintr-un copac în care nu mă urcasem.

În cabana mea

să scriu un poem înseamnă

să arunc un ou peste rîul îngust

direct în copaci.

Ciocănitoareo,

de ce atît de mult efort

pentru atît de puţin?

Cînd m-a părăsit

am ieşit afară în furtună,

sperînd să fiu carbonizat de fulgere.

M-au ratat, mai întîi la stînga, apoi la dreapta.

Niciodată n-am învăţat din experienţă.

Ce mai e de văzut? mă întrebi.

Ce-ai zice de nouăzeci de miliarde de galaxii.

Ce a pierdut vîntul

de caută fremătînd

sub fiecare frunză?

Îmbătrînesc.

Încă îmi plac femeile, dar mai mult

îmi place mîncarea mexicană.

Dormind pe partea dreaptă mă gîndesc

la Dumnezeu. Pe stînga, la sex.

Pe spate sforăi cu cîinele meu.

Coşmarul din care, recunoscători,

ne trezim, e viaţa altcuiva.

Oglinzile m-au înfăţişat mereu

într-un fel greşit. La fel şi alţi oameni.

La fel şi eu. Să terminăm cu asta chiar acum.

Pe un cîmp – o păşune imensă

şi pustie, fără copaci –

au căzut frunze. M-am speriat.

Cu cîtă grijă îşi reazămă ursul bărbia

de vasul pentru păsări, rotindu-şi un ochi înspre geamul meu

să vadă dacă îi este permis să ia din seminţe.

Pe biroul meu

două lucruri absolut monumentale:

bandă adezivă şi biscuiţi săraţi.

Liniştea din mijlocul zilei e diferită

de cea a nopţii.

Nu pot să zic cum.

Oamenii de ştiinţă spun că luna se îndepărtează

cu jumătate de centimetru în fiecare an. Voi lupta

cu mîinile goale împotriva acestui terorism cosmic.

Zăpadă proaspătă adunată grămadă

pe firele de telefon. Dacă vrei să mă suni,

vorbeşte încet.

Braided Creek - A Conversation in Poetry - Ted Kooser & Jim Harrison

2003 @ Copper Canyon Press