Stătea bine aşa, se încălzea singur şi se simţea ca un copil într-un culcuş de fîn proaspăt, protejat de forţa superioară a tatălui, care în vremea asta trebăluieşte pe undeva sau dă de mâncare la vite. Nu mai conta ce se întîmplă aici sau acolo, toate zgomotele ajungeau la el netede ca valul mării întins pe o plajă pustie, cînd, la sfîrşitul zilei, vine foşnind tăcut şi şterge urmele paşilor pe nisip, le soarbe sau le ia cu sine pentru a le duce undeva în larg, într-un loc unde se adună toţi paşii de pe toate plajele din lume...
(în Simion Liftnicul, de Petru Cimpoeşu, Polirom, ediţia a II-a, 2007)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu