davis

© the walking dead #120 2014 image comics, kirkman, rathburn, adlard, gaudiano

doamne isuse hristoase,

în seria veche doom

lansatorul de rachete scoate proiectil

care la prima vedere aduce a glob incandescent,

perfect sferic, cu miez gălbui

şi extremităţi roşii

semn că se ţine cumva bine în frîu

compoziţia.

dar nu e aşa: dacă ţii pe shift

adică fugă şi fugi chiar în timp ce tragi

şi faci şi un fel de cotire în lături

şi te întorci puţin spre globul care acum merge

la paralel cu tine,

ai să vezi că nu mai e glob,

e rachetă lunguiaţă

şi ce se vedea iniţial

era partea din spate,

turbina care dă propulsie

şi partea din faţă e de fapt gîndită aerodinamic

ca să zboare bine după duşman.

aveam anumite faze mai demult

cînd stăteam în pat şi mă uitam pe fereastră

şi îmi imaginam, cuprins, probabil, de o calmă însingurare

cum o legiune de soldaţi din doom

levitează ficşi & invizibili undeva între dealuri şi nori

şi trag salve de astfel de rachete

înspre blocul unde locuiesc.

apoi mă gîndeam

la cum ar fi reacţionat ceilalţi din bloc

la vederea primejdiei care se apropie,

mai bine spus – ar fi considerat ei fenomenul

primejdie primejdie sau minune care bucură ochiul

şi care poate aduce şi lucruri bune? avînd în vedere

că lucrurile care vin cu viteză

îs pline de culori frumoase

şi lumini şi animaţie pulsatilă.

aşa se termina gîndul,

adică nici măcar nu puneam problema

că trebuie să salvez pe oameni

de la masacrul sf.

scenariul mi-ar fi permis foarte lejer

să mă pun într-un rol gen h caulfield

care are grijă ca cei mai neatenţi

să nu păţească accident

în timp ce îşi văd de treburi şi distracţii.

şi deci eu doar asistam la desfăşurare

neuitînd nicio clipă că sunt copil bun

şi şi acum sunt copil bun

şi totul e animaţie pulsatilă.

jackson

crossed - wish you were here vol.3 #24, simon spurrier, fernando melek @avatar press

shiny side down

cerule portocaliu

brăzdat la 7 jumate dimineaţa

de fuioare lungi de nori

care se întîlnesc în mai multe x-uri

încît fac un fel de gărduleţ de protejare

deasupra la oraş,

dacă vin la tine unde tu faci minunea asta

mai o văd eu la fel cum e ea de jos

de pe stradă

sau se face de necuprins

în proporţiile ei grosolane?

mai departe: păsăruică

pe care am vrut să te pun în film –

adică la o vreme eram cîţiva prieteni mai uniţi

la care ne plăceau mult filmele şi am spus

hai să facem un film

am făcut şi afiş

şi a răsărit o idee după jeepers creepers

despre cum pe terenurile arabile de lîngă codlea

încep să aibe loc crime urîte

care sunt introduse la începutul filmului

printr-o scenă în care un puşcăriaş

evadează de la penitenciar şi fuge fericit pe cîmp

unde o forţă nevăzută îl termină foarte violent

pe întuneric.

a doua zi sunt trimişi pe aceste terenuri

cîţiva tineri ca să le păzească de hoţii de cartofi

(nu ştiau nimic încă de prezenţa malefică)

şi deşi voiam ca filmul să fie abordat f minimal

adică să fie constant în stil de filmare şi în prezentarea genului

şi anume acţiune cu elemente horror

ştiu că am ţinut mult la un cadru mai arthouse aşa

care avea să aibe loc chiar cănd tinerii sosesc cu maşina

care încă rulează pe şosea

şi atunci cînd dă să tragă pe dreapta,

unde e şi cîmpul posedat,

camera de filmat care filmează din faţă botul maşinii

se mişcă nu la dreapta, după maşină, ci la stînga

spre un alt cîmp pustiu

moment în care se ia şi sunetul de motor de maşină

şi încetează şi rîsetele şi vorbăraia dinăuntru

şi se mai aude doar un vînticel

de izolare şi pace prevestitor

şi totodată o păsăruică intră în imagine

şi se apropie, în slow motion,

cu pieptul de obiectiv

avînd aripile larg desfăcute

şi croncăne o dată, simbolic

după care se duce, fără slow motion

deasupra celuilalt cîmp, profilată frumos pe cerul albastru,

mă rog, un fel de simbolism cu o puternică doză de kitch vizual

care ne-ar arăta nouă, spectatorilor

că păsăruica, animal inocent şi iubit de dumnezeu

se duce în zona bună, nu ca tinerii, care s-ar înţelege

că vor sfîrşi rău în zona ailaltă, rea.

în fine, păsăruică

care normal că n-ai cum să fii tot aia din film

dar la fel văd că faci tu, că te văd de pe scaun

şi deşi geamu te opreşte din a veni mai aproape de mine

tu tot graţie şi traseu bine definit ai –

m-ai lăsa să-ţi fac şi ţie aşa?

să mai încerc să te bag în film adică

acuma cînd e clar că nu mai am sufletul cum îl aveam mai demult

şi de lucrurile de care mă bucuram pînă la vibraţie

acuma parcă mă feresc

de frică să nu-mi dea fericire

cu care pe bune că n-aş şti ce să fac.