marți, 5 decembrie 2017

Augustin Cupşa - Aşa să crească iarba pe noi

Şi atunci, Tobă l-a plesnit direct peste faţă, el s-a încovoiat sub puterea loviturii, dar şi-a ridicat capul şi ne-a întors o privire în care învingea mândria, n-a scos nici un pâs, nici măcar un icnet, a stat să-l pocnească Tobă şi s-a ţinut pe picioare până când ploaia de pumni şi de picioare s-a înteţit, iar Tobă nu s-a oprit nici după ce el s-a prăbuşit la pământ. L-a tăvălit prin iarbă, şi Tomi tot n-a scos un sunet, de parcă îşi înghiţise limba, nu mi-a cerut ajutorul, n-a schiţat nici un gest şi nu s-a văicărit. Doar după ce Tobă s-a urcat peste el şi l-a încărcat bine cu pumni, el s-a uitat după mine, şi cu ochii lui negri şi căutătura aia care nu ştiusem niciodată ce înseamnă, s-a rugat de mine, ca şi cum ar fi vrut să spună: Eu nu sunt aici pentru că aşa vreau şi n-am făcut ce-am făcut pentru că aşa mi-a venit mie, ci pentru că cineva aşa m-a pus să fac şi dacă iau bătaie acum, iau pentru că aşa trebuiau să fie lucrurile. Am ghicit însă că Tobă îl bătea cu sete nu neapărat pentru că dăduse drumul la păsări şi-şi bătuse joc de zdroaba noastră, nu numai pentru banii noştri pierduţi după o zi de stat în soare. Îl lovea pentru toate mizeriile din lume, pentru alea de care avusese parte, şi pentru alea pe care şi le închipuia că i s-au întâmplat, îl lovea pentru că el urma să rămână iarăşi repetent, şi pentru că radicalii se puseseră în calea lui ca o ştachetă prea înaltă, iar el nu putea să o sară ca să încheie onorabil cursa, pentru că iarăşi maică-sa avea să şteargă cu el pe jos, pentru că iarăşi urma să vadă toată strada cum îl tăvăleşte şi-l nenoroceşte cu furtunul de cauciuc, şi, mai ales, pentru că taică-su era la volan, în cabina lui de tir, făcând autostrăzile fără capăt, oriunde prin lume, dar nu lângă el când trebuia, nici să-l scape şi nici măcar să-l bată.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu