din

când în când
îmi vine să cânt
precum paul mcCartney chir
dă al său mull dân chintir

am

mâncat pe nesăturate din mâncarea
ta făcută în vremuri
grele ţie şi celor
din jurul tău ţi-am

condus maşina încă neachitată băncii am
forjat-o pe
cele mai neprietenoase drumuri de ţară până când
a devenit o
caroserie pe jumătate topită un
stupefiant şasiu care îţi amintea de oasele bătrânilor bolnavi ţi-am

băut toate sticlele de lapte după care
le-am spart una
câte una de
faţada proaspăt izolată a casei tale am

trimis sute de scrisori anonime prietenilor
tăi colegilor
tăi şefilor
tăi chiar şi
bieţilor paznici de la intrarea în marea uzină te-am

compromis cum am ştiut eu mai bine amice (între timp
numele tău începuse deja să fie
şters de pe listele unor localuri renumite) cardurile şi

conturile aproape
pline cu bănuţii puşi de-o parte pentru
marile tale visuri – le-am golit sistematic pe toate în doar
câteva săptămâni în doar

câteva luni am reuşit să te aduc la o proverbială ruină şi

cu toate astea nu pretinzi
nimic de la mine

de ce?