boddah speriat

Şi nu ştiu cum să vă zic, avusesem nişte stări toată vara la prînz, cînd citeam în cameră, o sfîrşeală şi un dor pentru ceva ce nu înţelegeam, ca femeile din romanele de capă şi spadă pe care le citeam şi m-am uitat deci în jur la Bebiţă, care rînjea deja aşteptîndu-mi replica, la Ciomag, care îşi scosese un muc uscat din nas şi acum se ştergea discret de pantaloni, la Depeche superfardată şi în mini de raiat bleumarin cu chiloţi roz, pentru că uitase că nu e în pantaloni, la Adi scurmîndu-şi ocupat cu un ciob în tăietura de la deget şi la toţi şi ce să vă zic, mi-a fost ruşine că n-am putut să-i răspund normal, ca un om normal, şi că în loc să am prieteni ca Cezar (şi aici se deschideau toate filmele terase băuturi femei mare ha ha Ionuţ eşti cam poesc azi ce s-a întîmplat, ah Cezar tu şi poantele tale neobişnuite, ha ha, dar destul despre mine, ia să văd ce cărţi ai acolo, a, divinul Michelangelo) şi să păşesc în sfîrşit în viitoarea fază a vieţii mele, un pas spre care tînjeam eu în secret la prînz, eu rămîneam cu Petrică să dăm din cap frenetic pătrunşi de muzică sub fereastra lui Cezar pentru toată viaţa şi să-mi scot muci din nas cu Ciomag pentru toată viaţa.  

Ionuţ Chiva - Boddah Speriat, Polirom, 2014

Dumitru Bădiţa - Confesive

decît un câine mai bine ai roti deasupra capului un peşte

unul cu solzi şi fără mustăţi care să-i încetinească mişcarea

                                                                               prin aer

şi bine ar fi să aibă aripioare proeminente şi subţiri

să le fâlfâie când îţi oboseşte braţul încercând să te ridici

                                                            măcar până la nori

da   mult mai bun ar fi pentru asta un peşte decât un câine

pentru că potaia făcută elice suferă şi pentru asta

                                                    îţi vor spune sadic

vei plăti şi bani nu vei avea nici măcar pentru un pahar

                                                                     cu alcool

iar răutatea ei îţi va umple mâna cu muşcături

dar pentru un peşte nimeni nu sare şi nimeni nu-l regretă

şi gura lui cu zimţi se cască degeaba că nici musca

                                                             nu se mai teme

grăbeşte-te să nu moară, mişcă-ţi braţul mai repede

                                                               cât e încă viu

şi se uită la nori ca la o apă învolburată de la marginea

                                                                     podişului tău

că peştele vede râu, nu nori, şi el însuşi dezvoltă o forţă proprie

să ajungă mai repede şi nu simte că urcă şi te trage în sus

crede că se aruncă în valuri şi speră să te piardă

se va întoarce ploaie sclipitoare de solzi, tu bolovan

                                                                  cu bufnitură

Dumitru Bădiţa - Confesive (Vinea, 2013)

în lumina albastră de seară,

pe geamu de dubiţă

picăturile fac curbe

mici, bruşte

de la stînga la dreapta

că totuşi nu plouă aşa de tare –

mai mult bate vîntul

picăturile sunt puţine

şi am timp să mă uit ca lumea la ele

şi arată ca spermatozoizii ele

cu partea din faţă mai umflată

fără să aibe chiar codiţă subţire la spate

dar tot seamănă.

ce să fac cu asta? unde iniţial am văzut frumuseţe,

unde am crezut că prind cadru interesant

pe care am făcut şi un fel de macro cu ochii

ca să înregistrez bine

şi să fac sincronizare cum trebuie şi cu melodia pe care o ascultam

care era thruway de martial canterel

în fine, unde am zis că am găsit minunea video,

micul moment de autosuficienţă benignă,

e de fapt prezenţa sigură unui suflet borît,

o mare meschinărie

plus convingerea urîtă, total greşită

că lucrul văzut e neapărat făcut preţios

de către ochi care de o grămadă de vreme

nu mai ştiu cum să vadă fericirea,

de către o inimă care a uitat

şi nici nu vrea ca să mai înveţe

cum să capteze căldura.

ziceam de autosuficienţă dar nu e nici asta

sau e o variantă mai sucită a ei,

pt că autosuficienţa simplă măcar te face

ca să te complaci cumva detaşat

şi să devii plafonat, pasiv

cu obiceiurile,

cu existenţa. este, cred, vorba de ceva mult mai periculos:

prea repede se produce strîmbătura în mine,

prea repede devin dezgustat

cînd, de exemplu, mi se face foame seara

şi încep să îmi fac mîncăruri din combinaţii ciudate,

adică nu neapărat ciudate, dar oricum

nu ok:

două ouă fierte, cîteva felii

de slănină prăjită

într-o tigaie deja folosită

de tata,

măsline roşii lîngă şi o gogonea,

şi după ce termin de mîncat, mă uit în farfurie

şi reacţionez cu silă la ceea ce văd,

pete galbene de la ou, zemuri şi grăsimi

şi cojile de la ou care se lipesc de toate acestea

şi care cumva îmi dau frustrarea

unei responsabilităţi grele, de care fireşte că n-am chef

că tot eu trebuie să le jupoi de pe farfurie

ca să le bag în gunoi.

mai am reacţii aşa

cînd – şi e ultimul exemplu pe care îl dau –

după ce mă ridic de pe veceu

şi iau peria ca să rîcîi căcatul care a rămas lipit de vas

mă apropii mult cu faţa de gaură

şi încep acea mişcare de du-te vino,

deşi aş putea să o fac doar din mînă

fără să îmi mişc spatele sau capul,

dar o fac cu tot corpul –

mă apropii, mă uit atent,

fără să clipesc,

şi îmi strîng buzele

în timp ce înghit nişte scuipat,

semn că, deşi persist,

mă dezgustă emanaţia

şi că oricîtă bravadă am făcut eu în trecut

în texte şi glume,

n-aş rezista mult

în medii dinastea septice,

şi în mod clar nu mi-ar face bine

invazia în corp.

ca să rezum, cred că devin din ce în ce mai conştient

de factorul descompunerii, al fragilităţii la om,

de micile acte organice, fie şi ele involuntare,

care ne iau dreptul de a fi

creaturi ale iubirii curate

şi ar fi bine dacă mi-aş aplica asta numai mie,

dar o aplic la toată lumea

şi cred că asta, sau în mare parte asta

mă face să resping,

să mă simt atîta de singur.

şi ce e singurătatea? pt mine e atunci cînd

în toată prima jumate a zilei

mă gîndesc, ca la un plan cu implicaţii imense,

din care or să iasă multe satisfacţii pe termen lung,

la cît de bună o să fie shaorma xl

pe care o să mi-o iau clar după ce ies de la lucru

cu 12.50

chiar de acolo

de unde mă lasă dubiţa.

afecţiune în viaţă

dacă aveţi afecţiune în viaţă,

ţineţi de ea

că altceva mai bun

ziceţi altceva mai bun

dacă continuăm aşa

adică fără afecţiune

mi-e teamă că o să fim plesniţi

de către o planetă nefastă