salut, nu mai merge, mă împiedici sau mă ajuți
să mă duc la sfîntul isus hristos ca să mă pocăiesc.
și dacă investiția, ca toate de pînă acum, iese
prost, tu fă ca mcavoy în last king of scotland
și să-mi zici, chiar și după, dacă mă pripesc.
ești bine, să știi că am vorbit multă vreme despre
fericire drept anexă a înduioșării, generată de momente
atît de scurte și rare în viață că e foarte puțin probabil
să fii pe fază și să le asimilezi cum trebuie: cînd dintr-un
lucru, o întîmplare, nu rămîne decît tristețea, tu să nu
faci bravadă cu asta, încearcă să nu-ți pui masca măcinatului,
dar nici s-o lași să fiarbă-n tine, pentru că e previzibil și obscen.
multe, peste 80 la sută din fetele porno care au lucrat
fie și o singură dată cu max hardcore, au declarat că
a fost oribil. o prietenă dintr-ale mamei și-a adunat pe bune
mîinile în față și a început să zgrepțăne aerul în timp
ce-mi zicea alarmată să nu mai mănînc portocale fiindcă
șobolanii își pun gheruțele pe coajă în timpul transportului.
mie îmi vine să plîng și nu pot decît să întreb cum se face
că numai uitarea, pe care niciun zeu nu poate să ți-o dea,
e cea mai bună pentru atunci cînd vrei liniște. continuă
să nu fii căcănar; dă 5 lei pentru homlessul din stația de autobuz
de sub castanul verde, bine îngrijit, zglobiu. ba nu-i da. uită-te
la mine și cîntă: împotriva cerului vreau să fiu.
