iar şi iar
fluture-cap-de-mort ce
mi te zbăteai la stomac
ai reuşit să te
eliberezi
gura mea era de atunci
pregătită
iar şi iar în
întunericul camerei da
te loveşti de pereţi
şi cazi pe podea
cel mai cuminte animal
calm îmi urmăream
nepoata
prinsă în zarva
jocului
în părul ei
o rază
fanda
încălzită de soarele
de aprilie
asurzită de vocile
ascuţite ca nişte florete
mi-a ieşit de sub
piele
s-a transformat în cel
mai blînd animal
şi a fugit la joacă
copiii au amuţit mîngîind-o
pe bot
pe creştet pe spinare
niciunul n-a îndrăznit
s-o tragă de coadă
numai eu priveam către
ei îngrijorat
aproape orbit
o casă uitată din cotroceni
dacă m-aş uita în
oglindă
aş vedea cum trupul
mi-a devenit o casă uitată din cotroceni
mi-aş aminti şarpele
galben şi iedera
într-o dimineaţă m-am
privit
şi am descoperit în
mijlocul pieptului un fir de păr alb
l-am smuls cu
o disperare pe care
n-o înţeleg nici acum
nu e al meu nu e al meu repetam
de parcă în locul lui
urma să apară un ochi
urban
nu a rămas nimic
fragil în gesturile mele
mîinile recunosc toate
lucrurile de care am nevoie
picioarele ocolesc
mizeria
vînzătoarea de la
chioşcul de pîine are pregătită
chifla mea preferată
în metrou toţi sunt
îmbrăcaţi în hainele lor bune
ne ţinem unii altora
pumnii
îndreptîndu-ne către
inima descoperită a oraşului
cu toate cele şaizeci de cartuşe
mai multe zile la rînd
un soldat cu arma la
picior
o vede cum îi trece
prin faţă
coborînd pe role
strada doctor reiner
se gîndeşte la
dezertare
s-o oblige să îl
urmeze într-un loc ferit
unde s-o atingă doar
el
ar mai fi putut să
tragă în ea cu toate cele şaizeci de cartuşe
a rămas însă ţintuit
cu mîna pe ţeava rece
străuleşti
din locul ăsta adunăm
multă iarbă pentru porc
rar trece cineva
îmi spui că îi plac
ştirul şi rochiţa rîndunicii
te întreb de ce pe
cruci nu scrie nimic
sunt dintre cei care şi-au pierdut pînă şi
numele
îmi şopteşti cînd
soarele e ascuns după un nor
