joi, 29 mai 2014

aron

1.
pojghiţa subţire, albă
rămasă în farfurie
de la grapefruit
e veşmînt lepădat de animal
şi pe animal
eu nu pot să-l găsesc.

apă să-i dau
şi culcuş moale
eu nu pot.

dar pot să dibui
insuliţe de iubire
care pentru mine
sunt privelişte
şi sunet cald
atît –
că nu mai pot ca să ajung la ele
dar puteam
dar nu mai pot
şi de aceea o tristeţe cumplită
vine peste mine
cum o pătură de nori gri
deasupra cîmpiei de flori
înecate de ploaie.

2.
o mamă cu fetiţă
au urcat la staţia din centru
în maxi de braşov
şi n-au apucat loc
pt că maşina s-a umplut
şi oamenii care stăteau în picioare
aproape că se striveau de uşă
şi era şi cald.

ce vreau să zic, mama şi cu fetiţa
trebuia să coboare după o staţie
adică staţie din acelaşi oraş
deci un minut de mers
dar n-au mai apucat pt că şoferul n-a oprit
şi cînd mama a întrebat de ce, şoferul a zis
cum să opresc cînd maşina e plină
nu am oprit să-i iau pe oamenii ăia şi opresc să vă dau jos pe voi?
la care mama a zis că n-o interesează, cum era şi normal
şi şoferul a oprit pînă la urmă în ultima staţie
şi în timp ce coborau cele două, cearta tot mai era în aer
şi la un moment dat un bărbat care era pe un scaun la dreapta mea
clar neînrudit şi neprieten cu mama şi cu fetiţa
a strigat dar mai taci în gîtu mă-tii, către mamă
care era pe punctul de a coborî
şi n-a mai zis nimic
dar sigur a auzit
şi după ce maşina a pornit iar, şoferul a continuat să comenteze
în acord cu mulţi pasageri,
şi asta a fost un fel de linşaj in absentia.

deci în general suntem foarte răi şi odată am crezut şi eu
(deşi e mult zis am crezut, era un fel de teorie excentrică
aplicată forţat receptorilor, ca în filmul crank 1 cu jason statham
în care el ajunge la un moment dat într-un taxi
şi fiindcă trebuia să-şi menţină constantă circulaţia de adrenalină
ca să nu moară din cauza unei otrăvi speciale ce era în el
îl pune pe şoferul jamaican să dea la maxim postul de radio
şi să schimbe pe rock dur, după care jason statham
începe să dea din tot capul şi trupul pe ritmul la melodie
căci ce altă acţiune dură putea să facă în maşină)
am crezut că manifestările de acest tip sunt necesare,
că pun sîngele în mişcare
şi că nu are cum să nu facă bine fizic, la organism
şi la fel credeam că se pune sîngele în mişcare şi dacă faci judecată
şi vb foarte serios că mie mi-e greu şi acum să nu fac judecată
pentru că unii parcă chiar şi-o cer şi nici nu ştiu săracii
cît de aproape pulsează inima făcută rea
cît de neagră poate ca să fie furia ce creşte în piept
ca un pui de alien.

3.
eşti femeie şi aştepţi
coborîrea din dubă
dar cînd trec eu pe culoar
pregătit cu biletu deja rupt în mînă
eşti femeie şi nu te ridica
deşi nu mai ai nici tu răbdare.

şi nu răcnesc la tine
dar nu te ridica
că mă perturbi
şi dragoste eu doar aşa mai dau:
nebăgîndu-mă în faţa la nimeni
lăsînd fluxul să curgă
precum fuioarele de apă
printre ierburile munţilor.

că mă perturbi
şi de măruntă încetineală e nevoie ca să mă frîng,
de plăpînd obstacol.

şi în maşină
dacă mă ţin cu mîna de bara de jos
şi tu eşti aproape şi grasă
apăi nu te legăna
că-ţi ating sînu
şi mor de ruşine.

4.
nu vă amăgiţi,
în lumea asta plină de amărăciune şi bătăi
sunt puţine lucruri care
pun căldură adevărată pe suflet –
muzica, ca să încep să dau nişte exemple,
e poate cel mai luminos dintre ele
şi mai sunt prietenii care uneori vin
sau nu vin la şaorma cînd îi chemi
că poate nu au timp cînd vrei tu
şi tu trebuie să înţelegi asta
chiar şi atunci cînd singurătatea
muşcă apăsat din stern.

şi pentru mine mai e şi acel locşor dintre blocuri
la o scară mai jos de unde stau.
eu acolo mai scot căţeaua
cînd devine agitată
şi în afară de două trei maşini parcate
mai e nişte pietriş, cîteva petice de iarbă
şi deşi e chiar lîngă drum şi vizavi de şcoală,
eu mă simt tare liniştit şi împăcat acolo,
cu privelişte vibrantă în faţă,
făcută din acoperişuri de case
şi verdeaţa care mai ales vara
parcă se face junglă în curţi
şi mă simt şi mîngîiat cumva,
pus la adăpost
de către mărimea celor două capete de blocuri.
adică e ca şi cum eu aş fi un bebeluş
mic şi speriat
şi blocurile –
păturică fină
cu fir frumos de diamant.

marți, 27 mai 2014

3 poezii de r bucur



anul 1978

a fost extrem de bogat
           în evenimente
           pentru cei din jur
           cu semnificaţie
           pentru mine neclară
am fost la sibiu
ceea ce a însemnat împăcarea
cu sandu am fost
la cozia carissimus magister
ne învăţa să gîndim semiotic
mi-am picat examenul de lrc
şi am luat 9 în toamnă elisabeta
m-a consolat de faptul că ariadna
mi-l prefera pe călin
şi apoi s-a întors la aviatorul ei
am fost la iaşi „o nouă generaţie de poeţi”
prezentată de laurenţiu ulici
la cluj unde am cunoscut-o pe oana
mirosul de mici şi zăngănitul halbelor de bere
urcă pînă la mine de la terasa
alăturată mă duc să-mi continuu
reveriile în parc sub o salcie
lîngă o cascadă artificială citind
montale contemplînd apusul soarelui
alţi vilegiaturişti care mănîncă
seminţe joacă
cărţi dezleagă
cuvinte încrucişate mă obsedează
o sintagmă dintr-un poem (propriu!)
„greutatea cernelii pe hîrtie” fără
să fiu în stare să-mi aduc
aminte restul poate
e cazul să
găsesc o nouă imagine fericită
care să rămînă
                                           - ea singură –

după ce a transformat
faptele în cenuşă


Richard al treilea, I, 1

deschizi
uşa şi apoi poarta
încuiate cu grijă în urmă
o iei pe stradă
                             vagabond fără acte
                             fără un ban
                             pornit spre muntele penglai
te opreşti sub un bec
(„Fulgii zbor, plutesc prin aer”?)
şi dînd dovadă de un eclectism
luminat aştepţi crăiasa
zăpezii îţi aminteşti
cuvinte ciudate de pildă hipotermie
pulovărul e totuşi gros căciulă
şi mănuşi nu ţi-ai luat
şi fetele iresponsabilule
înapoi acasă că şi-aşa
s-a stins lumina crăiasa
se va rătăci noroc
că-ţi cunoşti casa
şi pe întuneric

ca cîrtiţa


salată de fructe

nici nu-i ceva nou pe timpuri
era chiar şi un cîntec
dar acum vreau să vorbesc
despre ananas portocale
banane mere pere piersici
cireşe vişine căpşune
- eventual sub formă de compot -
strînse cu grijă peste an
şi despre cum ne adunăm
toată familia în jurul mesei
în noaptea de anul nou
ca un melc în cochilie
ne luăm de mîini şi
renunţăm la metafizică
şi la simboluri
şi ne bucurăm
că trăim