-Jim Harrison -
***
Dimineaţa aceea, soarele nu a mai apărut pe cer
şi o vreme nimeni nu şi-a dat seama,
doar cîţiva fermieri, care s-au împuşcat.
***
Peştele cu tumoarea uriaşă
a sărit peste capul meu
cînd i-am dat drumul din mînă.
***
Un singur nor
pluteşte în direcţia greşită
de-a lungul cerului
Duminică dimineaţa.
***
Fata a sărutat băiatul,
băiatul a sărutat fata.
Ce se va alege de ei?
***
O fată din oraş a pornit către vîrful
munţilor Absaroka
şi nu a mai fost văzută. Unii spun
că a fost ucisă de un grizzly, alţii dau vina
pe extratereştri.
Cred că, împinsă de singurătate,
ea încă umblă.
***
Într-o zi un bîtlan a urcat
treptele de la intrare şi a privit
spre geamul uşii.
Era doar un bîtlan
sau şi altceva?
***
Păsările astea. Deseori sfîşie vălul
mohorît al vieţii, aducînd astfel bucuria.
Ce sunt ele? Eu nu trebuie să ştiu
ci doar să simt atingerea zborului, a cîntecului,
chiar şi acum, sub cerul gri al iernii.
***
E sfîrşit de octombrie şi port tot timpul
o căciulă de lînă, dorm de trei ori pe zi.
Nu-mi amintesc clar de ce păţesc asta,
ceva legat de înclinarea axei pămîntului.
Ieri, douăzeci şi trei de cocori de dună
şi-au luat zborul către nord. De ce?
***
Mă rog pentru şapte femei pe care le cunosc,
şi care au cancer. Nu pot să vă spun
de ce au cancer, şi nici doctorii.
Sunt bătute de un străin fără faţă.
***
Cînd eram tînăr am citit că în timpul războiului filipino-american
am împuşcat şase sute de indieni adunaţi
într-o groapă mare. Mi s-a părut nedrept.
Întreaga mea viaţă am fost neputincios
ştiind asta. Îmi apare pînă şi în vise.
***
Am citit atît de mult încît ochiul mi s-a încins
de parcă ar fi pătruns adînc măruntaiele nebuloaselor.
Dar asta a şi făcut. În unele nopţi senine de ţară
stelele ne pot epuiza. Ele dau doar ceea ce sunt.
***
Am mers cu o fată la dans, dar ea s-a întors
acasă cu altul. Am iertat-o. Am ieşit din nou
şi ea a plecat însoţită de doi bărbaţi. Am iertat-o
şi de data asta. Avea să devină un obicei, iar eu
am iertat-o pentru ca viermii duşmăniei
să nu-mi roadă creierul.
***
Am lăsat puiului de urs rîios,
cu trei picioare, doi peşti mari
pe o buturugă. I-a mîncat noaptea
şi zorii l-au găsit dormind ca un zeu
rezemat de bucata de lemn
în corul păsărilor.
***
Mult înainte de telescopul Hubble, m-am aruncat
sus de tot în noapte şi am văzut culorile incredibile
ale constelaţiilor. M-a năpădit teama
aşa că am început să înot în rîu, pe întuneric, aşteptînd
ca stelele să devină din nou albe, să-mi recîştig
limitele.
***
Din nou mă întreb dacă o să mă-ntorc.
De două ori în Franţa, toamna asta, apoi New York.
Aş şti cumva dacă ar fi să nu mă mai întorc?
Întrebarea mare a vieţii. Robert Frost ştie că e mort?
Sclipirea lui de yankeu, un fir de praf acum.
Poveştile lui Dumnezeu durează pînă cînd nu mai rămîne nimeni
să le audă.
Jim Harrison - Songs of Unreason, Copper Canyon Press, 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu