Tărîmul minunilor
Începe o
duminică superbă de ianuarie,
prima
dimineață din noul an,
și bătrînii
cîini lipăie în urmă pe plajă
în timp ce
băieții mei, asemeni unor arhivari
iau la
purecat nisipul ca de ocru,
flămînzi să
dezlege enigmele zilei.
Un imens
tărîm al minunilor, asta văd ei
cu mințile
lor – mărunte oceane
pricepute
să țeasă deopotrivă
cele mai
cuminți și întunecate șiretlicuri,
visele
fiindu-le în deplină siguranță
sub
promisiunea lucrurilor cu adevărat uimitoare.
Am venit
aici pentru soarele puternic,
pentru liniștea cerului nemărginit; am venit
să ne răsfețe
strălucirea timidă
a
cioburilor șlefuite de rafalele vîntului,
să ne
bucurăm de pescărușii
ale căror
țipete solitare, de tînguială,
cresc și
apoi se sting la granița dintre lumea lor
și a
noastră.
Am vrut un loc
doar pentru noi, luxuriant,
generos să
ne ofere însingurarea sa
precum și
adăpost față de restul lumii,
în
sclipitorul șuvoi născut acolo unde valurile se sparg,
orbiți de
strălucirea imaculată a scoicilor,
sub norii
care abia se tîrăsc stingheri,
grei de
mistere purtate pînă la orizont și înapoi,
dorințe,
fiecare în parte,
daruri ce
trebuie înapoiate negreșit.
Nu m-am
gîndit niciodată că aș avea atît de mult de pierdut;
că totul
poate fi atît de minunat
în acest
moment al vieții mele. Binecuvîntate
firicelele
de iarbă de mare,
corul de
fluierari, pitulicele agitate,
fiecare
porțiune de pămînt
pe care vietățile
astea amorțite zăbovesc
amușinînd urme
de roți și gropi înspumate
cu lemn
putrezit, dantelăriile algelor
și crabi
puși pe fugă,
sperînd să
capete marele ospăț îmbîcsit...
Binecuvîntată
desăvîrșirea minții suferinde...
interminabilul
său marș al rușinii,
frica țesută
ca o pînză de păianjen, sufletul
hulpav, dornic
parcă să fie disprețuit
și scuipat
afară, spiritele neiertătoare
cu care
vorbesc tîrziu în noapte, atunci cînd doar Dumnezeu
mai stă de
veghe...
Binecuvîntată
grădina aceasta poleită de mici pietre albe
înșirate
precum un colier făcut din lumina lunii
în smîrcuri
de nisip,
suspinul grav
al vîntului,
cîntecul
luminii,
sarea,
sarea!
Dar înainte
de toate, binecuvîntați să fie băieții ăștia
care
dîrdîie sub razele reci,
micimea lor
înduioșătoare, încăpățînarea stranie,
atît de
nelalocul lor, atît de fermecătoare. Binecuvîntat
gîndul ce acum
le spune
că fericirea
îi va face cu adevărat fericiți;
că oceanul
e un loc al minunilor, un tărîm
în care,
plini de recunoștință
putem fi
noi înșine.
Philip Schultz - Failure, 2007, Harcourt Inc.
