o

să-ţi spun acum
o poveste despre
piciorul meu drept care
din păcate
nu prea mai este nu mai

ţine de mine
bucata lungă din carne şi
oase pe care
la o vreme mă sprijineam vai
atât de sigur şi bine
băi tănase atât de

mult îmi
plăcea să stau într-un picior cu
stângul lipit parşiv de vreun zid
uitându-mă pe sub geană la
tipele în minifuste din piaţa obor la
sigle de partid
tramvaie la
şuste şi

atât de puternic trăgeam cu
şutul în minge încât se
rupeau plasele se
dărâmau porţile iar
mie
fanii din tribune îmi dădeau cu porţiile
nevestele lor grase în
bluze de ie s-au

dus însă vremile astea s-au
dus chiar demult piciorul
meu drept a devenit probabil
obiect de cult reprodus
fidel într-un
muzeu baban lângă
o oarecare vază ming şi
pot of primroses & fruit
de cezanne ce

ţăran odios am putut să fiu cu
membrul meu mereu credincios mă
slujea săracul
mai ceva ca un frate ca un
bun fiu iar
eu îl târam apăsat după mine
pe jos prin
şanţuri cu smoală şi sticle crăpate ţin

minte de parcă
ieri ar fi fost ziua
când am vrut să-l rup complet de mine
ca un prost să-l
smulg cu cheia franceză
direct din bazin (tocmai văzusem
"piciorul meu stâng" şi actorul principal mi se păruse
divin) credeam că

după operaţie o să devin
puţin mai abil mai
talentat şi
tablourile mele pictate cu nasul (apoi cu piciorul rămas)
o să mă facă un extrem de gras
dar simpatic magnat doar

câteva minute a durat deci
procesul
manevra de-a dreptul dureroasă prin care
cu câteva mişcări de chirurg educat într-o ţară cu altitudinea mult prea joasă
(dar mare) am
reuşit să tai muşchi după
muşchi tendon după
tendon şi fibră
după fibră (resturile fiind mâncate desigur de-o
biată vidră crescută într-o cutie
de carton) doar

câteva zile am stat pe patul de spital
refăcându-mă
mâncând şi bând
lapte de migdal visând
la zilele bune în care
critici de artă bună mă vor poza
pictând chestii abstracte şi scumpe tare
peisaje cubiste şi mâzgăleli ca de pollock spre
ciuda şi falimentul sigur al rivalilor mei cu
destul de puţin sau
făr’ de noroc am

visat multe şi
mai multe am vrut
băi tănase
atunci când am rămas fără
bucata mea lungă din carne şi
douăzeci şi şase
de oase
frumoase (curând aveam să aflu că
acolo
afară
artiştii ciungi nu aveau bani
nici pentru o amărâtă
de papară
chioară) m-am

mutat în cele din urmă la mare
la mult şi fierbinte soare unde
portretele în creion
făcute cu ziua turiştilor de pe faleză
sunt într-adevăr la
foarte mare
căutare (se pare) iar

despre un
pictor nebun şi
amator de prea funeste (dar oneste)
manifeste
n-ar mai fi multe de zis
acum că piciorul lui drept
pur şi simplu
nu mai este

ce poveste!