just a sec mate wha if

tare trag de firu care duce la fantă

cu perişori finuţi

care e săpată în masă ea şi multe fire mai sunt acolo care intră şi ies

că e tehnologie

şi ca de o venă trag pt că aşa arată de fapt firu

e şi roşu şi are umflături

şi inflexiuni de negru care îi dă aspect brutal de varică

de anatomie de care să te sperii

şi îmi place să fac focalizare pe el ca la cameră

îl pun aproape de ochi şi prima dată

fac să se vadă neclar în depărtare

apoi aproape

şi mă gîndesc că ce aparat complex şi fain îs eu

pt că pot să fac cînd doresc toate aceste comenzi speciale

şi cu bucata de trup doar.

trag aşa

şi de acolo

creatură frumoasă

mă aştept ca să iasă.

apoi îmi pare cumva rău de aptitudine

că nu o să ţină la nesfîrşit

ca orice construct de carne

şi mai ales o să moară sau o să facă înfecţie dacă nu am grijă de ea

şi zero grijă de ea.

aşa am de 8 ani pe picior o varică care mă fute

tot mai tare

şi mi-e frică

dar bag scenarii ca să uit şi zic aşa

că de exemplu winston smith a avut şi el varică pe picior

şi a trebuit să se îndrăgostească de colega de lucru ca să i se retragă

şi să nu mai simtă o vreme

şi am mai citit şi o poveste comic book din seria elseworlds

o adaptare batman în care îl combinau pe batman

cu personaje şi situaţii concepute de lovecraft

şi unde la un moment dat poison ivy îl zgîrie pe faţă

pe procurorul harvey dent care încet încet

devine cotropit de o urticarie urîtă

cu multe bube mov cu portocaliu

care nu îl omoară şi nu îl fac neapărat om rău cu două feţe ca în seria normală

dar îl transformă într-un fel de entitate-portal între lumea aceasta

şi cea a monştrilor uriaşi din vechime.

şi aşa zic şi eu că varica mea de pe picior

poate că o să mă absoarbă

şi o să mă facă şi pe mine entitate măreaţă şi importantă

sau o să-mi dea superputeri

deşi o să am aspect neplăcut

ca toxic avenger cînd a căzut în butoiul cu radiaţie

şi a ieşit maro

plin de muşchi

şi spirit civic.

thoreau show

radu andriescu - the catalan within

(fragment din text)

I can no longer find

my equilibrium; yet, as the king of luthiers

used to say, I have a dream. I dream

of a town forgotten among hills transformed into

rhythm. I dream

of people. I dream of something more than

a coterie. I dream that the thistle is the clean-shaven visage

of a prophet. I hope that my diaphanous Blanchette dispenses happiness

throughout the world. I dream of the almighty Catalan crushing

between his fingernails

the louse of soul dryness. I dream of hierarchs.

And equilibrium. I dream of frost as clean as

Blend-a-Med toothpase. I hope

not to be shot. I hope never to have my driver’s license

suspended again. I hope my books will be

circulated. I hope my memories will not

shrivel. I hope my enzymes

will thrive. I hope our helmsman will see many

a future day. I hope the Catalan within

will not die. I hope to defeat the white louse fat as a dragon,

the winged brontosaur. I hope

to see. I hope

to nourish myself. I hope

to voyage beyond.

To find.

(translated by adam j. sorkin and radu andriescu, longleaf press, 2007)

Krishna, Maitreya

Warren Ellis - Supergod, Avatar Press, 2009-2010

Lăcomie

 de Philip Schultz

În oraşul meu de lîngă ocean

lumea trage din răsputeri

să strîngă frunzele,

să ţină şcoala de vară,

şi să nu se închidă librăria.

În fiecare zi

tot mai mulţi bărbaţi

se adună la gară

aşteptînd să li se dea de lucru.

Teoria spune că

latino-americanii ar munci

pe bani mai puţini

şi de-asta sunt aleşi primii,

în timp ce albii şi negrii

încearcă să-şi evite privirile

atinse de spaimă.

Santos, meşterul nostru,

care nu vrea decît

ce-i pot da mîinile,

se mîndreşte cu jumătatea lui de acru

din Guatemala,

unde are de gînd s-o ia mai uşor

la bătrîneţe.

E chiar admirabil

că omul vrea să facă toată treaba asta

cu demnitate, dar pînă şi el ştie

că acum nimeni nu mai iese la pensie,

şi că toţi ajung să muncească mai mult.

Taică-meu a vrut pentru el

o viaţă ceva mai bună decît

cea cu care s-a ales.

Nu-i plăcea să se ştie un tip

fără educaţie, încolţit,

chinuit de amărăciune,

ci pe cale de a se îmbogăţi.

Era convins de dreptul lui de a fi bogat.

Fericirea, mă gîndeam,

nu era decît o iluzie necesară.

Acum cred că totul se rezumă la

acele clipe preţioase de alinare,

la visuri cu Guatemala.

Uneori, în nopţile de iarnă,

înconjurat de liniştea impunătoare

a vilelor pustii –

simple căbănuţe, cîndva,

în care oamenii trăiau cum puteau,

deţinute acum de bănci

şi de bogaţii nepăsători –

obişnuiesc să privesc pe geam,

căutînd bătaia slabă a vreunui televizor,

mereu lovindu-mă, spre surprinderea mea,

de figura caraghioasă, plină de pori

a propriei reflexii

absorbite

de bunăstare.


******************************************

Founder and director of the Writers Studio in New York, Schultz grew up in Rochester, New York. He earned a BA from San Francisco State University and an MA from the Iowa Writers Workshop. He is the author of numerous poetry collections, among them Like Wings (1978), winner of the American Academy and Institute of Arts and Letters Award in literature; Deep Within the Ravine (1984), awarded the Academy of American Poets Lamont Prize; The Holy Worm of Praise (2002); Living in the Past (2004); the Pulitzer Prize–winning Failure (2007); and The God of Loneliness: Selected and New Poems (2010).

Schultz’s work delves into personal history, family, the city, and immigrant and Jewish experience. In Failure, Schultz wrote of his father, the son of Lithuanian immigrants, who attempted a series of unforgettable and unsuccessful business ventures when Shultz was growing up, ultimately leaving his son and wife in impoverished circumstances at the time of his early death. Schultz has observed in interviews that it took him many years to write about his father with honesty.

wkd: shitting pants

2013 © Kirkman, Adlard, Rathburn.

praf / cu mănuşi verzi cu galben

am apucat ţigle

cîte 2 de pe toboganul

din scînduri

cu rafie jos la capăt

ca să fie amortizare

şi am zis

ce inginerie.

m-am uitat apoi

spre gura de pod

şi din cauza prafului

nu am văzut cum trebuie prietenii

sau am crezut că-i văd mişcîndu-se

şi de fapt erau porţiuni negre peste care

particulele se înghesuiau în raze

făcînd fantomă

şi m-am gîndit puţin

la sănătate

dar am respirat la fel

şi n-am cerut mască

şi nici ochii nu i-am închis

că n-am avut fricuţă.

stînd pe grămada

de pietriş ud

cu ramuri de măr spărgînd cerul senin

ca un fulger gri închis:

sunt bărbatul fericit am zis

şi fără fricuţă sunt.

şi fără depresie depresia dacă vrea

apare şi între două blocuri ea /

pe lumină cînd scoţi cîinele

şi e praf la greu în jur şi de teamă

îţi vine parcă numa să expiri

şi cred că ăsta e semnul – toracele ţi se face

pungă aspirată peste măruntaie

şi nici din ciorba bună

a bunicii nu mai poţi să bagi

de blocaj ce ai în piept.

odată la un interviu a venit vorba de praf

adică m-a întrebat cumva capcană

dacă îmi place să stau mult cu geamul deschis

şi eu am zis că da

şi femeia a făcut o remarcă uşor ironică

din care se înţelegea că-mi place să stau în praf

şi n-am luat jobul

dar nu cred că din cauza aia

pt că şi acum eu tot aşa stau

şi cred că am

da cred că am

o viaţă bună.