am apucat ţigle
cîte 2 de pe toboganul
din scînduri
cu rafie jos la capăt
ca să fie amortizare
şi am zis
ce inginerie.
m-am uitat apoi
spre gura de pod
şi din cauza prafului
nu am văzut cum trebuie prietenii
sau am crezut că-i văd mişcîndu-se
şi de fapt erau porţiuni negre peste care
particulele se înghesuiau în raze
făcînd fantomă
şi m-am gîndit puţin
la sănătate
dar am respirat la fel
şi n-am cerut mască
şi nici ochii nu i-am închis
că n-am avut fricuţă.
stînd pe grămada
de pietriş ud
cu ramuri de măr spărgînd cerul senin
ca un fulger gri închis:
sunt bărbatul fericit am zis
şi fără fricuţă sunt.
şi fără depresie depresia dacă vrea
apare şi între două blocuri ea /
pe lumină cînd scoţi cîinele
şi e praf la greu în jur şi de teamă
îţi vine parcă numa să expiri
şi cred că ăsta e semnul – toracele ţi se face
pungă aspirată peste măruntaie
şi nici din ciorba bună
a bunicii nu mai poţi să bagi
de blocaj ce ai în piept.
odată la un interviu a venit vorba de praf
adică m-a întrebat cumva capcană
dacă îmi place să stau mult cu geamul deschis
şi eu am zis că da
şi femeia a făcut o remarcă uşor ironică
din care se înţelegea că-mi place să stau în praf
şi n-am luat jobul
dar nu cred că din cauza aia
pt că şi acum eu tot aşa stau
şi cred că am
da cred că am
o viaţă bună.
frumos.
RăspundețiȘtergere