Lupare

Pămîntul pe care dormea era întotdeauna cald. Şi trupul Nataliei, femeia fratelui meu Tanilo, se încălzea îndată de la căldura pămîntului. Şi căldurile astea două la un loc te ardeau şi te făceau să te deştepţi din somn. Mîinile mele o căutau şi o porneau în sus şi-n jos pe trupul ei ca o spuză, mai întîi uşor şi pe urmă din ce în ce mai apăsat, de parcă ar fi vrut să-i stoarcă sîngele. Şi aşa mereu, noapte după noapte, pînă se făcea dimineaţă şi vîntul rece domolea fierbinţeala trupurilor noastre. Asta făceam Natalia şi cu mine, pe marginea drumului spre Lupare, unde-l însoţeam pe Tanilo ca Sfînta Fecioară să-i aline durerile.

(Juan Rulfo - Cîmpia în flăcări)