pe geamu de dubiţă
picăturile fac curbe
mici, bruşte
de la stînga la dreapta
că totuşi nu plouă aşa
de tare –
mai mult bate vîntul
picăturile sunt puţine
şi am timp să mă uit
ca lumea la ele
şi arată ca
spermatozoizii ele
cu partea din faţă mai
umflată
fără să aibe chiar
codiţă subţire la spate
dar tot seamănă.
ce să fac cu asta? unde
iniţial am văzut frumuseţe,
unde am crezut că
prind cadru interesant
pe care am făcut şi un
fel de macro cu ochii
ca să înregistrez bine
şi să fac sincronizare
cum trebuie şi cu melodia pe care o ascultam
care era thruway de
martial canterel
în fine, unde am zis
că am găsit minunea video,
micul moment de
autosuficienţă benignă,
e de fapt prezenţa
sigură unui suflet borît,
o mare meschinărie
plus convingerea
urîtă, total greşită
că lucrul văzut e neapărat
făcut preţios
de către ochi care de
o grămadă de vreme
nu mai ştiu cum să
vadă fericirea,
de către o inimă care
a uitat
şi nici nu vrea ca să
mai înveţe
cum să capteze
căldura.
ziceam de
autosuficienţă dar nu e nici asta
sau e o variantă mai
sucită a ei,
pt că autosuficienţa
simplă măcar te face
ca să te complaci
cumva detaşat
şi să devii plafonat,
pasiv
cu obiceiurile,
cu existenţa. este,
cred, vorba de ceva mult mai periculos:
prea repede se produce
strîmbătura în mine,
prea repede devin
dezgustat
cînd, de exemplu, mi
se face foame seara
şi încep să îmi fac
mîncăruri din combinaţii ciudate,
adică nu neapărat
ciudate, dar oricum
nu ok:
două ouă fierte,
cîteva felii
de slănină prăjită
într-o tigaie deja
folosită
de tata,
măsline roşii lîngă şi
o gogonea,
şi după ce termin de
mîncat, mă uit în farfurie
şi reacţionez cu silă
la ceea ce văd,
pete galbene de la ou,
zemuri şi grăsimi
şi cojile de la ou
care se lipesc de toate acestea
şi care cumva îmi dau
frustrarea
unei responsabilităţi grele,
de care fireşte că n-am chef
că tot eu trebuie să
le jupoi de pe farfurie
ca să le bag în gunoi.
mai am reacţii aşa
cînd – şi e ultimul
exemplu pe care îl dau –
după ce mă ridic de pe
veceu
şi iau peria ca să
rîcîi căcatul care a rămas lipit de vas
mă apropii mult cu
faţa de gaură
şi încep acea mişcare
de du-te vino,
deşi aş putea să o fac
doar din mînă
fără să îmi mişc
spatele sau capul,
dar o fac cu tot corpul
–
mă apropii, mă uit
atent,
fără să clipesc,
şi îmi strîng buzele
în timp ce înghit
nişte scuipat,
semn că, deşi persist,
mă dezgustă emanaţia
şi că oricîtă bravadă am
făcut eu în trecut
în texte şi glume,
n-aş rezista mult
în medii dinastea
septice,
şi în mod clar nu
mi-ar face bine
invazia în corp.
ca să rezum, cred că
devin din ce în ce mai conştient
de factorul
descompunerii, al fragilităţii la om,
de micile acte organice, fie şi ele involuntare,
care ne iau dreptul de
a fi
creaturi ale iubirii
curate
şi ar fi bine dacă
mi-aş aplica asta numai mie,
dar o aplic la toată
lumea
şi cred că asta, sau
în mare parte asta
mă face să resping,
să mă simt atîta de
singur.
şi ce e singurătatea?
pt mine e atunci cînd
în toată prima jumate
a zilei
mă gîndesc, ca la un
plan cu implicaţii imense,
din care or să iasă multe
satisfacţii pe termen lung,
la cît de bună o să
fie shaorma xl
pe care o să mi-o iau
clar după ce ies de la lucru
cu 12.50
chiar de acolo
de unde mă lasă
dubiţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu