cine ţi-a cerut
foc pt ca să-şi aprindă ţigară
şi n-ai de unde să dai că nu fumezi
cine opreşte maşina şi te întreabă unde e strada sau hotelul cutare
şi şi atunci cînd nu ştii tu tot vrei să ajuţi
şi arăţi cu mîna
şi nu e bine –
rămîne frica de repercusiuni
pt că n-ai fost pe fază
la micile frumoasele nevoi.
sunt vlad drăgoi. toamna 2014
am văzut witchfinder general din 68
făcut de michael reeves cu vincent price
şi ian ogilvy, un prieten vechi.
mie mi-a plăcut şi imediat i-am spus
şi prietenului meu andrei pintea de la cluj să-l vadă
și apoi mai tîrziu m-am dus şi eu la cluj
şi cînd a venit vorba de film, că el chiar e băiat bun
şi consecvent deci l-a văzut şi el,
mie mi s-a părut cumva că da, deşi se vedea clar că ne-a plăcut la
amîndoi,
încercam în acelaşi timp să argumentăm şi de ce
şi eu ştiu că îmi făcusem o teorie înainte
care acum nu mai era
sau rămăseseră frînturi incoerente
şi la andrei pun pariu că era la fel
numai că atîta ne-a rămas atunci:
o vădită emoţie faţă de produs
dublată de anxietatea de a împărtăşi cum trebuie
ceva frumos cu aproapele
umbrită în final de senzaţia
că efectiv pierzi timpu
tot bîjbîind aşa după profunzimea descrierii.
şi ce vreau să zic andrei,
şi de fapt zic pt toată lumea –
te rog eu să nu mai lăsăm tentativa oricum slabei articulări
să ne fută viziunea prezentului
care el e acuma
şi uite ce vibrant:
imediat la stînga
doi şi-au adus puiul de labrador
care e atracţia serii în bar;
încearcă duios să se urce pe băncuţă
stă la mîngîiat
încît toţi vrem unul.
mai e o chelneriţă frumoasă
care ne dă indicaţii despre unde e alt bar
şi care după ce termină face
că se înţelege ce-am zis? de obicei
nu dau indicaţii cum trebuie
şi noi i-am zîmbit şi i-am zis
te descurci perfect
la care ea s-a umplut de o mare bucurie.
şi andrei dacă te întorci
mai e fix la masa de lîngă geam
o femeie care era şi ieri seară
şi lîngă care chiar am stat
şi n-a fost nu ştiu cît de productiv contactul
că la un mom dat începuse să ţipe
de la un banc probabil
iar asta nu mi-a plăcut
dar chiar şi aşa, de cîteva ori
tot am schimbat încuviinţări şi aprobări murmurate
ori asta ce e dacă nu comuniune
şi ventilatorul de deasupra mesei
care tocmai s-a dereglat
şi umple de zgomot tot localul –
ce să fie și el altceva
decît minunea de a ne putea întoarce instant capetele înţepenite
la semnalul primului stimul clandestin
atunci cînd sufletele noastre
împovărate au ajuns
de la atîtea cuvinte.
