witchfinder general

cine ţi-a cerut foc pt ca să-şi aprindă ţigară

şi n-ai de unde să dai că nu fumezi

cine opreşte maşina şi te întreabă unde e strada sau hotelul cutare

şi şi atunci cînd nu ştii tu tot vrei să ajuţi

şi arăţi cu mîna

şi nu e bine –

rămîne frica de repercusiuni

pt că n-ai fost pe fază

la micile frumoasele nevoi.

sunt vlad drăgoi. toamna 2014

am văzut witchfinder general din 68

făcut de michael reeves cu vincent price

şi ian ogilvy, un prieten vechi.

mie mi-a plăcut şi imediat i-am spus

şi prietenului meu andrei pintea de la cluj să-l vadă

și apoi mai tîrziu m-am dus şi eu la cluj

şi cînd a venit vorba de film, că el chiar e băiat bun

şi consecvent deci l-a văzut şi el,

mie mi s-a părut cumva că da, deşi se vedea clar că ne-a plăcut la amîndoi,

încercam în acelaşi timp să argumentăm şi de ce

şi eu ştiu că îmi făcusem o teorie înainte

care acum nu mai era

sau rămăseseră frînturi incoerente

şi la andrei pun pariu că era la fel

numai că atîta ne-a rămas atunci:

o vădită emoţie faţă de produs

dublată de anxietatea de a împărtăşi cum trebuie

ceva frumos cu aproapele

umbrită în final de senzaţia

că efectiv pierzi timpu

tot bîjbîind aşa după profunzimea descrierii.

şi ce vreau să zic andrei,

şi de fapt zic pt toată lumea –

te rog eu să nu mai lăsăm tentativa oricum slabei articulări

să ne fută viziunea prezentului

care el e acuma

şi uite ce vibrant:

imediat la stînga

doi şi-au adus puiul de labrador

care e atracţia serii în bar;

încearcă duios să se urce pe băncuţă

stă la mîngîiat

încît toţi vrem unul.

mai e o chelneriţă frumoasă

care ne dă indicaţii despre unde e alt bar

şi care după ce termină face

că se înţelege ce-am zis? de obicei

nu dau indicaţii cum trebuie

şi noi i-am zîmbit şi i-am zis

te descurci perfect

la care ea s-a umplut de o mare bucurie.

şi andrei dacă te întorci

mai e fix la masa de lîngă geam

o femeie care era şi ieri seară

şi lîngă care chiar am stat

şi n-a fost nu ştiu cît de productiv contactul

că la un mom dat începuse să ţipe

de la un banc probabil

iar asta nu mi-a plăcut

dar chiar şi aşa, de cîteva ori

tot am schimbat încuviinţări şi aprobări murmurate

ori asta ce e dacă nu comuniune

şi ventilatorul de deasupra mesei

care tocmai s-a dereglat

şi umple de zgomot tot localul –

ce să fie și el altceva

decît minunea de a ne putea întoarce instant capetele înţepenite

la semnalul primului stimul clandestin

atunci cînd sufletele noastre

împovărate au ajuns

de la atîtea cuvinte.