"- Locurile astea, stațiile de benzină robotizate pe bază de monede, sunt deprimante, în miezul nopții. Mai târziu putem vorbi mai mult. Într-un loc mai prietenos însă. Te compătimesc și înțeleg cum te simți, când se întâmplă ca asemenea locuri să-ți provoace o experiență neplăcută. De multe ori iau benzină pe drumul de la fabrică spre casă, așa că nu trebuie să mă opresc prea târziu. Ies pentru o mulțime de apeluri în noapte, din câteva motive. Da, îmi dau seama că te simți la pământ - știi tu, deprimat. De aceea mi-ai dat notița căreia mă tem că nu i-am dat prea multă atenție atunci, dar îi dau acum, și ai vrut să mă iei în brațe, știi tu, așa cum ai făcut, așa cum ar face un copil, pentru o secundă. Am avut genul ăsta de inspirație, sau mai degrabă să-l numesc impuls, din când în când de-a lungul vieții. Acum am patruzeci și șapte de ani. Înțeleg. Vrei să nu fii singur noaptea târziu, în special când e nepotrivit de frig, așa cum e-acum. Da, sunt complet de acord, iar acum nu știi exact ce să spui, pentru că ai făcut ceva brusc, dintr-un impuls irațional, fără să te gândești la consecințele finale. Dar e în ordine; sunt în stare să pricep. Nu-ți face nici cea mai mică grijă. Trebuie să dai pe la mine. O să-ți placă la mine-acasă. E foarte plăcut. Poți să-mi cunoști soția și copiii. Trei, în total..."
Philip K. Dick - Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu