Republicanii
sunt de părere că peste tot în lume
oamenii de culoare se distrează mai mult
decît o fac ei. În mare parte e adevărat.
Toată lumea a crezut că urma să mor
cînd aveam douăzeci, treizeci, patruzeci, cincizeci.
N-o pot duce aşa la nesfîrşit.
Vîslesc de-a lungul lacului
în timp ce toate libelulele şi-o trag.
Încetaţi. E duminică.
Odată, într-o primăvară pe cînd eram foarte săraci
m-am dus la rîu şi am prins
un păstrăv mare. Ziua aceea
ne-a schimbat vieţile: mîncam, beam, cîntam, dansam.
Un cîntec vechi din tinereţea mea:
„O să trăiesc, trăiesc, trăiesc,
pînă cînd o să mor”. Poate că totuşi nu.
Cu ce comori şi minunăţii aş fi răsplătit dacă
aş da în vileag locul sufletului omenesc? Cum zicea şi
Nixon,
Ştiu cum să cîştig războiul dar n-o să spun.
De fiecare dată cînd ies afară, întreaga lume
e diferită. Asta mi s-a întîmplat
toată viaţa.
Atunci cînd mi-am găsit urmele în zăpadă
le-am urmat, crezînd că m-ar putea ajuta
să ajung înapoi de unde venisem. Dar au cotit brusc
în direcţia greşită, şi au rămas aşa.
Nimic de făcut.
Nicăieri de mers.
Molia s-a înecat
în paharul cu whisky.
Raiul pe pămînt.
Cuib de şoareci din vîrful cizmei mele,
atît de mult am lipsit?
De ce mă port atît de rău?
De-aia. E încă
un răspuns bun.
Timp de trei luni am fost paralizat
de la brîu în sus. Picioarele nu mă ascultau.
Toate păsările au devenit maronii. Am căzut
dintr-un copac în care nu mă urcasem.
În cabana mea
să scriu un poem înseamnă
să arunc un ou peste rîul îngust
direct în copaci.
Ciocănitoareo,
de ce atît de mult efort
pentru atît de puţin?
Cînd m-a părăsit
am ieşit afară în furtună,
sperînd să fiu carbonizat de fulgere.
M-au ratat, mai întîi la stînga, apoi la dreapta.
Niciodată n-am învăţat din experienţă.
Ce mai e de
văzut? mă întrebi.
Ce-ai zice de nouăzeci de miliarde de galaxii.
Ce a pierdut vîntul
de caută fremătînd
sub fiecare frunză?
Îmbătrînesc.
Încă îmi plac femeile, dar mai mult
îmi place mîncarea mexicană.
Dormind pe partea dreaptă mă gîndesc
la Dumnezeu. Pe stînga, la sex.
Pe spate sforăi cu cîinele meu.
Coşmarul din care, recunoscători,
ne trezim, e viaţa altcuiva.
Oglinzile m-au înfăţişat mereu
într-un fel greşit. La fel şi alţi oameni.
La fel şi eu. Să terminăm cu asta chiar acum.
Pe un cîmp – o păşune imensă
şi pustie, fără copaci –
au căzut frunze. M-am speriat.
Cu cîtă grijă îşi reazămă ursul bărbia
de vasul pentru păsări, rotindu-şi un ochi înspre geamul
meu
să vadă dacă îi este permis să ia din seminţe.
Pe biroul meu
două lucruri absolut monumentale:
bandă adezivă şi biscuiţi săraţi.
Liniştea din mijlocul zilei e diferită
de cea a nopţii.
Nu pot să zic cum.
Oamenii de ştiinţă spun că luna se îndepărtează
cu jumătate de centimetru în fiecare an. Voi lupta
cu mîinile goale împotriva acestui terorism cosmic.
Zăpadă proaspătă adunată grămadă
pe firele de telefon. Dacă vrei să mă suni,
vorbeşte încet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu