"Ca să continui mă gîndesc, prin asociaţie, cum se dislocă dinăuntru un cuvînt repetat. Copil, mergînd pe străzi, citeam firmele prăvăliilor şi le spuneam în gînd. Treptat, cuvîntul nu mai însemna nimic. Există o explicaţie liniştitoare, e fenomenul de redundanţă, însă, copil, eram speriat de nimicul care creştea în interior. În mine, mai mult decît în cuvinte.
Stăm toţi trei şi privim în soare. Puse la un loc, una sub alta, frazele fac, făceau, un poem în sensul vechi al cuvîntului. Există în ele un fel de lirism. În aceasta, lirismul pluralului. Stăm toţi trei, deci sîntem împreună, şi privim în soare, adică nu soarele îl privim dar este soare unde stăm. Sîntem împreună, e bine, ca o pauză a vieţii, uităm că trăim. Acestea sînt zilele intense, de altfel mi-o şi amintesc, a fost o zi minunată, am mers în munţi multe ore, cînd stam în soare eram la capăt, frînţi, simţeam oboseala în fiecare centimetru din noi. Viaţă intensă este atunci cînd faci o pauză în viaţă. Bineînţeles, exagerez, nu-i deloc aşa, sau nu pentru mulţi.
Tu cureţi cartofi în iarba din curte, surîzi. Aici strică poezia cuvîntul cureţi, aspru, ca o răzătoare pe care ţi-ai trece mîna şi ţi-ar sfîrteca-o fără să curgă sînge. Momentul de groază cînd, după ce ţi-ai făcut o tăietură adîncă, locul despicat e livid, sîngele încă n-a ţîşnit."
Livius Ciocârlie - Clopotul Scufundat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu