"Therese era singură. Niciodată nu fusese vorba de ceva rubedenii. La înmormîntare nu a însoţit-o nimeni. Dacă se va ivi în cursul procesului cineva care să se dea drept ruda ei, Kien va cere să se culeagă date precise cu privire la originea respectivului. O rudă era oricînd posibilă. Se gîndea să discute cu intendentul încă înainte de arestare. Sporirea micii recompense la două sute de şilingi trebuia să i-l ataşeze întru totul pe acest copoi, cum foarte bine spunea Fischerle. Prin asta, nu comitea nici mituire şi nici altceva ilegal; intendentul să spună adevărul, purul adevăr. În nici un caz nu era de admis ca de bună seamă cel mai mare sinolog al vremii să fie condamnat pentru o femeie de extracţie inferioară, o femeie despre care nici nu se poate spune cu certitudine dacă ştia să scrie şi să citească fluent. Ştiinţa impunea moartea ei. Tot ea impunea şi deplina achitare şi reabilitare a lui. Savanţii de talia sa se pot număra pe degete. Femei există din păcate cu milioanele. Şi, pe deasupra, Therese se numără printre cele mai insignifiante. Nu se poate nega faptul că moartea ei fusese cît se poate de chinuitoare şi crudă. Dar pentru asta, exact pentru asta, ea însăşi purta deplina răspundere. Depindea doar de ea să se lase să moară de foame în linişte. Mii de penitenţi indieni au murit, înaintea ei, de această moarte lentă şi s-au considerat mîntuiţi printr-însa. Lumea îi admiră încă şi astăzi. Nimeni nu-i compătimeşte pentru soarta pe care au avut-o, iar poporul lor, cel mai înţelept după cel chinez, îi sanctifică. De ce nu s-a ridicat Therese pînă la această hotărîre? Ţinea prea mult la viaţă. Lăcomia ei nu cunoştea margini. O prelungea cu orice secundă demnă de dispreţuit. Ar fi mîncat oameni, dacă ar fi existat în jurul ei. Ura oamenii. Cine s-ar fi sacrificat pentru ea? În clipele ei de slăbiciune s-a aflat singură şi părăsită, aşa cum merita. Apoi a recurs la ultimul mijloc care-i mai rămînnea: şi-a devorat propriul trup, fîşie cu fîşie, bucăţică cu bucăţică, şi s-a mai menţinut în viaţă cu preţul unor dureri de nedescris. Martorul n-a găsit-o, a găsit doar ciolanele ei, ţinute laolaltă de o fustă albastră scrobită, pe care obişnuia s-o poarte totdeauna. Acesta a fost sfîrşitul ei binemeritat."
Elias Canetti - Orbirea
Nu îmi mai amintesc dacă am citit acest roman, dar titlul mi-a rămas în memorie. Uneori uităm amănunte, dar ideea generală rămâne. Textul e impresionant şi cred că e oarecum juvenil. (Am găsit că a fost scris în anii de tinereţe ai autorului). Elias Canetti a fost chimist şi există un vârf în Antarctica care îi poartă numele. Fiind om de ştiinţă şi om de cultură cu largi interese, probabil că ştia ce se mănâncă şi ce nu. Sau ce mănâncă ştiinţa în realitate. Therese a fost un subprodus al sistemului social.
RăspundețiȘtergere