Arestarea

Era o zi frumoasă în ziua aceea, și armenii ședea afară, pe bănci, cu cafeaua și ciubucile lor. Întrebai unde este lăcuința acelor doi armeni. Îmi răspunseră cu dispreț și nepăsare că Hagi <Nazaretian> nu știe unde șade, iar cel de-al doilea îmi zise: "Eu sunt! <De> ce mă vrei? I-am zis: "Dumneata ești arestat și să poftești să mergi cu cazacul la generalul-comendant". "Ce fel? îmi zise. Pe jos?" "Ba nu! O să-ți aduc o caretă!" Atunci toată armenimea se opuse, strigând că "Nu vrem să-l dăm!" Unii mă întreba: "De unde ai dumneata poruncă să-l ardici?" Alții striga să meargă la Fuad și Omer pașa, să-i dea de știre... Alții, iarăși, pe la consulaturile lor, că sunt sudiți streini... Apoi, văzând că izvorăsc armenii de prin toate ulițele, am strigat la cazaci: "Katai!" ("Mână-i!") și au început cazacii cu gârbacile să-i croiască, iar ei au rupt-o d-a fuga țipând, iar eu strigam cazacilor să-i croiască mereu... Iată și o patrulă de husari. Le-am strigat: "Săbiile afară și croiți-i cu latul săbiei", astfel că această sțenă spăimântătoare le-au rămas multă vreme memorabilă. Mulți ani după aceasta armenimea speria copiii cu numele meu. Când nu putea să împace copilul, le zicea: "Uite! Vine Lăcusteanu!" Pe armean l-am trimis la arest bătut măr, iar Hagiul mi-a scăpat, fiindcă nu aveam pe cine să mai întreb unde șade, căci armenii se băgaseră în gaură de șarpe, și l-am lăsat, ca să nu zăbovesc.

Amintirile colonelului Lăcusteanu, @Polirom, 2015